Stăm de vorbă cu Florin Antoniu, regizorul spectacolului Elida„.

1.Ce ți se pare cel mai frumos la meseria de regizor? Și ce ai schimba?

N-aș schimba nimic la meseria mea de regizor. Teatrul, paradoxal, poate, deși este ”oglinda vieții”, așa cum spunea Shakepeare, ne ajută să evadăm din Cotidian, din Conteporan, din Caricaturismul politico-social și din alte cuvinte care încep cu C, dar nu e locul lor aici…

2.Ce crezi că se va schimba în lumea artei și a spectacolului, în urma pandemiei?    

Nu cred că se va schimba ceva. Sau, în orice caz, nu esențial. Arta a supraviețuit unor timpuri mult mai grele, războaie, molimi, foamete, etc.

3. Povestește – ne o întâmplare haioasă din viața ta de artist.

Viața unui artist nu e chiar haioasă, întâmplările hazlii au la bază ori câteva pahare de vin, ori expresii colocviale care nu pot fi reproduse fără a afecta pudoarea cititorilor…

4.Povestește-ne o întâmplare legată de spectacolul „Elida”.

Nu-mi vine în minte nicio întâmplare. Poate pentru că spectacolul ăsta nu s-a născut întâmplător, ci ca o sumă a unor întâmplări și întâlniri pe care eu și Delia le-am avut de-a lungul mai multor ani.

5.Care este momentul din spectacol pe care îl îndrăgești cel mai tare?

Sunt mai multe momente la care țin. Începutul, parcursul spectacolului și finalul. Spectacolul nostru este el însuși un moment din viața unui om.

Follow us
[mc4wp_form id=”515″]
Parteneri:


CaroCultura© 2023. All rights reserved.