De vorbă cu Georgeta Marin

Stăm de vorbă cu Georgeta Marin Vîlcu, actriță și regizoare a spectacolului „Cu ce, Doamne, să mă îmbrac?”

1. Ce ți se pare cel mai frumos la meseria de actor? Si ce ai schimba?

Frumusețea acestei meserii este că îmi permite să răman în contact cu sufletul meu și, totodată, să ajung mai ușor la sufletul oamenilor. Scena îmi dă posibilitatea să-mi exprim, fără nicio teamă, sensibilitatea și vulnerabilitatea, mult mascate în societatea noastră.   

2. Ce crezi ca se va schimba în lumea artei și a spectacolului, în urma pandemiei?  

Cred că artistul de după pandemie va crea ca și când ar fi ultima creație. Își va pune tot sufletul în „aici și acum”. A fost una dintre cele mai încercate meserii în această perioadă, chiar daca pentru unii artiști a fost un prilej de a se reinventa.

3. Povestește-ne o întâmplare legată de spectacolul ” Cu ce, Doamne, să mă-mbrac?”

Împreună cu Emanuela Ciucan căutam ceva scrieri care să completeze ideea noastră de spectacol și să ne ajute să facem un scenariu. A fost fascinant când am descoperit scrierile Anei Barton, care, parcă, erau create să exprime exact ce căutam, exact sufletul spectacolului nostru. Nu a fost un drum lin, dar am avut parte de o echipă cu oameni de o înaltă calitate umană si profesională, care au crezut în acest proiect și l-au susținut: Nicolae Nastasia, Lelia Marcu Vladu, Anca Cernea, Nadejda Dumitriu si Tony Macpela.  

4. Care este momentul din spectacol pe care îl îndrăgești cel mai tare?

Mi-e greu să spun care e cel mai îndrăgit moment. Pentru mine acest spectacol este ca un puzzle de momente dragi, cu care abia aștept să mă reîntâlnesc. Dar, că tot a venit vorba de momente dragi, mă pot opri asupra unuia care se numește chiar „Drago”. Un moment tragi-comic nonverbal, de o sensibitate și o finețe aparte, care exprimă puterea vulnerabilității într-o relație.